ANTITEZA ETICI

În momentul în care sute de intelectuali veniţi de pe toate continentele se întâlneau la Havana pentru a participa la o Conferinţă Internaţională despre Echilibrul Lumii, în jurul aniversării naşterii lui Jose Marti, în acea zi, printr-o stranie întâmplare, a vorbit Preşedintele Statelor Unite.

În ultimul său discurs în Congres despre Starea Naţiunii, folosindu-se de teleprompter, Bush ne spune mai mult cu mimica sa extraverbală decât în cuvintele elaborate de asistenţii lui.
Dacă la cele trei discursuri pe care le-am menţionat în cuvintele adresate delegaţilor la Reuniunea din 29 ianuarie 2003 îl adăugăm pe cel rostit ieri, 28, tradus în spaniolă de CNN – însoţit de sprâncenele ridicate şi gesturile specifice -, înregistrat şi transcris imediat de personal calificat, acesta este cel mai rău dintre toate, din cauza demagogiei, a minciunilor şi a lipsei totale de etică. Mă refer la cuvintele pe care el poate le-a adăugat, de tonul cu care a făcut-o şi personal l-am observat, acesta fiind materialul cu care am lucrat.
„Statele Unite sunt în fruntea luptei contra sărăciei mondiale cu programe educative solide şi asistenţă umanitară... Acest program consolidează democraţia, transparenţa şi domnia legii în ţările în curs de dezvoltare, şi le cer membrilor acestui Congres să finanţeze din plin acest program important”. „Statele Unite sunt în avangarda luptei contra foametei în lume. Astăzi, peste jumătate din ajutorul alimentar din lume provine din Statele Unite. În această seară cer Congresului să sprijine o propunere inovatoare de a acorda ajutor alimentar cumpărând recoltele direct de la agricultorii din ţările în dezvoltare ca să le putem dezvolta agricultura locală şi să terminăm cu foametea”.
La începutul acestui paragraf s-a referit la vechi angajamente contractate de Statele Unite în alte timpuri împreună cu FAO şi organismele internaţionale, o picătură faţă de neliniştitoarele nevoi actuale ale omenirii.
„Statele Unite sunt în fruntea luptei cu bolile. Cu ajutorul lor, acţionăm pentru a reduce la jumătate numărul de decese provocate de malarie în 15 ţări africane, şi prin planul nostru contra SIDA sunt tratate 1.400.000 de persoane. Putem să ridicăm ajutorul la mult mai mult. Vă cer să aprobaţi încă 30 de miliarde pentru următorii 5 ani...”
„Statele Untie sunt o forţă de speranţă în lume, pentru că suntem un popor plin de compasiune...” „În ultimii 7 ani am mărit fondurile pentru veterani cu peste 95%...şi pentru a răspunde nevoilor unui nou război... pentru a îmbunătăţi sistemul de îngrijire a soldaţilor noştri răniţi...”
„Vă cer să fiţi cu mine pentru a crea noi locuri de muncă pentru soţiile şi soţii militarilor noştri...” „Cu încredere în popor, generaţiile succesive au transformat fragila şi tânăra noastră democraţie în naţiunea cea mai puternică de pe Pământ... Libertatea noastră va fi sigură şi statul ţării noastre va rămâne solid.”
Toate astea le-a afirmat liniştit, dar de la începutul discursului său, în care eludează toate problemele spinoase, pune piatră peste piatră la temelia acelei presupuse libertăţi şi prosperităţi, fără să facă cea mai mică referinţă la militarii nordamericani care au murit sau au fost mutilaţi de război.
Începuse discursul semnalând că „majoritatea americanilor crede că impozitele sunt deja prea mari...”Ameninţă Congresul: „Trebuie să se ştie că dacă vreun proiect de lege care să mărească impozitele ajunge pe masa mea voi pune veto”.
„Săptămâna viitoare vă voi remite un buget care elimină sau reduce considerabil 151 de programe risipitoare sau umflate, care valorează peste 18 miliarde. Bugetul pe care-l voi prezenta va conduce Statele Unite la un excedent până în 2012.”
Sau a greşit cifra, sau strângerea a 18 miliarde nu înseamnă nimic într-un buget care atinge 2,8 milioane de milioane.
Cel mai important este să facă deosebire între deficitul bugetar al statului, care a atins 163 miliarde, şi deficitul de cont curent al balanţei de plăţi, care a totalizat 811 miliarde în 2006, şi datoria publică se calculează la 9,1 milioane de milioane. Cheltuiala sa militară se ridică la peste 60% din totalul care se investeşte în lume în acest domeniu. Uncia de aur, azi 29 ianuarie a atins recordul de 933 dolari. Dezordinea este consecinţa emisiunii de dolari fără nici o limită într-o ţară a cărei populaţii cheltuieşte mai mult decât economiseşte şi într-o lume în care puterea de cumpărare a monedei Statelor Unite s-a redus extraordinar de mult.
Reţeta pe care obişnuieşte s-o aplice guvernul său este aceea de a exprima încredere şi siguranţă în economie, scăderea dobânzilor bancare, injectarea cu mai multe bancnote în circulaţie, adâncirea problemei şi amânarea consecinţelor.
Ce înseamnă în prezent preţul zahărului, care azi era de 12,27 cenţi de dolar livra? Pentru a-l produce şi exporta muncesc azi zeci de ţări sărace. Acest exemplu l-am dat ca să ilustrez că Bush, în mod deliberat, le încurcă şi le amestecă pe toate.
Preşedintele Statelor Unite continuă să treacă cu plimbarea sa olimpiană peste problemele unei planete la picoarele sale.
„Vreau să aprobaţi reformarea programelor Fanie Mae şi Freddie Mac, să modernizaţi Direcţia Federală a Locuinţei şi să permiteţi proprietarilor să finanţeze din nou ipotecile lor prin bonuri scutite de impozite...”
„Avem un obiectiv comun: să facem la serviciile medicale să fie mai accesibile tuturor cetăţenilor americani.” Pentru asta trebuie să mărim opţiunile consumatorilor, nu controlul guvernului...” „Trebuie să avem încredere că toţi studenţii vor învăţa dacă li se dă posibilitatea, iar părinţilor mai multă putere ca să pretindă mai multe rezultate de la şcolile noastre...”
„Studenţii afro-americani şi hispanici au ajuns să aibă note maxime... Acum trebuie să muncim împreună ca să existe mai multă flexibilitate pentru state şi districte şi să reducem numărul de elevi care abandonează şcoala înainte de a termina gimnaziul...”
„Graţie burselor pe care le-aţi aprobat, peste 2 600 de copii dintre cei mai săraci din capitală au găsit o speranţă nouă într-o şcoală religioasă sau privată de alt tip. Din păcate, aceste şcoli sunt pe cale de dispariţie într-un ritm alarmant în multe cartiere urbane sărace din Statele Unite... Prin urmare, le-am pierdut sprijinul pentru un nou program de 300 de milioane de dolari...”
„Depindem tot mai mult de capacitatea de a vinde produse, recolte şi servicii în toată lumea. Prin urmare, vrem să terminăm cu barierele în calea comerţului şi a investiţiilor. Vrem o Rundă Doha care să aibă succes, şi vrem să obţinem un acord anul acesta.”
„Vreau să mulţumesc Congresului că a aprobat acordul cu Peru. Şi acum vă cer să aprobaţi acordurile cu Columbia, Panama şi Coreea de Sud.”
„Multe produse din aceste ţări intră aici fără taxe tarifare; totuşi, multe din produsele noastre întâmpină taxe ridicate pe pieţele lor. Trebuie să egalizăm situaţia. Ei ne-ar da accesul la peste 100 de milioane de clienţi şi ar susţine joburi bune pentru cei mai buni muncitori din lume: aceia ale căror produse sunt fabricate în Statele Unite.”
„Aceste acorduri promovează şi interesele strategice ale Statelor Unite.”
„Securitatea noastră, prosperitatea noastră, mediul nostru, cer să reducem dependenţa noastră de petrol. Să căutăm energie pe bază de cărbune...”
„Vom crea un fond internaţional de tehnologie curată pentru a reduce şi poate vom stopa emisia de gaze cu efect de seră.”
„Pentru a continua să fim competitivi în viitor, trebuie să avem încredere în savanţii şi tehnicienii noştri şi să le dăm mai multă putere ca să facă descoperiri în viitor. Vă cer sprijinul federal...pentru ca Statele Unite să continue să fie naţiunea cea mai dinamică de pe planetă.”
Tot apelând la şovinism, îşi urmează zborul imaginar spre alte teme: „Azi, în coasta Gorfului vrem să aducem un omagiu rezistenţei locuitorilor din acea regiune; vrem să reuşească să reconstruiască mai bine, mai trainic decât înainte. Şi am plăcerea să anunţ că vom realiza Conferinţa la nivel înalt S.U.A. - Mexic - Canada în marele oraş New Orleans.”
„O altă provocare importantă este imigraţia. Statele Unite au nevoie să-şi asigure frontierele şi, cu ajutorul vostru, guvernul meu ia măsuri pentru a o face, întărind controlul la locurile de muncă, ridicând bariere şi noi tehnologii pentru a împiedica trecerile ilegale... Anul acesta ne gândim să dublăm numărul de agenţi de poliţie de frontieră.” Este vorba de una din sursele de muncă bine plătite pe care le caută Bush.
Nu vrea să amintească că Mexicului i-a fost răpit peste 50% din teritoriul propriu printr-un război de cucerire şi vrea ca nimeni să nu-şi amintească că la zidul Berlinului, timp de aproape 30 de ani de existenţă, au murit mai puţine persoane care au încercat să intre în „lumea liberă” decât latinoamericani care mor deja – nu mai puţini de 500 în fiecare an – în încercarea de a trece frontiera în căutare de lucru, fără o Lege de Acomodare care să le acorde privilegii şi să-i stimuleze, aşa cum fac cu cetăţenii Cubei. Cifra de imigranţi ilegali arestaţi şi expulzaţi în mod traumatizant în fiecare an atinge sute de mii.
Imediat, discursul sare la Orientul Mijlociu, de unde tocmai s-a întors după un veni, vidi, vici diplomatic. După ce a menţionat Libanul, Irak, Afganistan şi Pakistan, afirmă: „Securitatea Statelor Unite şi pacea lumii depind de felul cum propagăm acolo speranţa libertăţii. În Afganistan, Statele Unite, aliaţii noştri din NATO şi 15 ţări asociate ajută poporul afgan să-şi apere libertatea şi să reconstruiască ţara.” Nu suflă un cuvânt că acelaşi lucru a vrut să facă URSS, ocupând ţara cu puternicele sale Forţe Armate, care au sfârşit învinse când s-au lovit de obiceiurile, religia şi cultura diferită de acolo, chiar dacă sovieticii nu s-au dus acolo ca să cucerească materii prime pentru marea capitală a lumii, şi chiar dacă o organizaţie socialistă care n-a făcut nici un rău Statelor Unite a încercat să schimbe în mod revoluţionar cursul ţării.
Imediat Bush sare la Irak, că n-a avut nimic de-a face cu atentatele din 11 septembrie 2001, şi a fost invadat fiindcă aşa a decis Bush ca Preşedinte al Statelor Unite şi colaboratorii săi apropiaţi, fără ca nimeni din lume să nu se îndoiască de faptul că obiectivul era să ocupe zăcămintele de petrol, lucru care a costat acest popor sute de mii de morţi şi milioane de refugiaţi de la căminele lor care s-au văzut obligaţi să emigreze.
„Poporul din Irak şi-a dat seama rapid că se întâmplă ceva dramatic. Cei care se temeau că Statele Unite se pregătesc să-i abandoneze, au văzut cum zeci de mii de soldaţi vin în ţară, au văzut forţele noastre venind din vecinătăţi, gonind teroriştii şi rămânând pentru a se asigura că inamicul nu se întoarce... Soldaţii noştri şi civilii din Irak se desfăşoară cu curaj şi distincţie, şi se bucură de recunoştinţa întregii ţări...”
„În ultimul an, am capturat sau ucis mii de extremişti din Irak, inamicii noştri au fost loviţi dur, dar nu au fost învinşi. Şi încă ne putem aştepta la lupte mai dificile.”
„Obiectivul anului care vine este de a menţine şi clădi pe rezultatele din 2007 trecând la faza următoare a strategiei noastre. Trupele americane vor trece, dacă conduc operaţiuni, să fie partenerele forţelor irakiene şi eventual să aibă o misiune de supervizare...”
„Asta înseamnă că peste 20 000 de soldaţi se vor întoarce. Orice reducere viitoare de trupe va fi în funcţie de condiţiile din Irak şi recomandările comandanţilor noştri. Progresul făcut în provincii trebuie să fie similar cu progresul făcut la Bagdad. Mai este mult de făcut, dar după decenii de dictatură şi durerea provocată de violenţele sectelor, reconcilierea prinde rădăcini, şi irakienii îşi asumă controlul viitorului lor.”
„Misiunea în Irak a fost grea, dar este un interes vital al Statelor Unite să avem succes.” „De asemenea, ne confruntăm cu forţe extremiste pe Pământul Sfânt... Palestinienii au ales un Preşedinte care recunoaşte că a face faţă terorismului este esenţial pentru a reuşi un stat în care poporul să poată trăi cu demnitate şi în pace cu Israel.”
Bush nu suflă un cuvânt despre milioanele de palestinieni jefuiţi de pământul lor sau expulzaţi de pe acesta, supuşi unui sistem de apartheid.
Formula lui Bush este cunoscută: 50 de milioane de dolari în arme pentru arabi, provenind de la complexul militar-industrial, şi 60 de miliarde pentru Israel în 10 ani. Este vorba de dolari care-şi menţin valoarea reală. Cineva plăteşte: sute de milioane de muncitori care produc cu mâna lor mărfuri ieftine şi au salarii minime, şi alte sute de milioane de persoane subnutrite.
Dar nu se încheie aici discursul: „Iran le dă fonduri şi antrenează gurpuri de miliţie în Irak, sprijină pe teroriştii din Hezbollah în Liban şi sprijină eforturile Hamas de a submina pacea în Ţara Sfântă. De asemenea, Teheran fabrică rachete balistice cu rază tot mai lungă şi continuă să-şi dezvolte capacităţile de îmbogăţire a uraniului, ceea ce ar putea servi la fabricarea armei nucleare.”
„Mesajul nostru către liderii din Iran este clar: să suspende în mod verificabil îmbogăţirea uraniului pentru a putea negocia.”
„Statele Unite vor face faţă celor care ameninţă trupele noastre. Vom fi alături de aliaţii noştri şi ne vom apăra interesele vitale în Golf.”
Asta nu se referă la Golful Mexic, ci la Golful Persic în ape nu mai departe de 12 mile de Iran. Este un fapt istoric: în epoca şahului, Iran era puterea cel mai bine înarmată din regiune. Triumfând Revoluţia în această ţară, condusă de imamul Khomeini, Statele Unite au încurajat Irakul şi i-au dat sprijin ca să-l invadeze. De aici s-a ivit un conflict care a costat sute de mii de miliarde şi nenumăraţi morţi şi mutilaţi, şi care azi se justifică ca ceva propriu războiului rece.
În realitate, nu este nevoie ca alte organe de presă să mai informeze despre discursul Preşedintelui Statelor Unite; trebuie lăsat chiar Bush să vorbească. Pentru un popor care ştie să citească, să scrie şi care gândeşte, nimeni nu este mai nimerit să facă o critică mai elocventă imperiului ca Bush însuşi. În numele unei ţări la care face aluzie, îi răspund.
Am muncit din greu. Sper că am scris cu imparţialitate rece.

Fidel Castro Ruz 29 ianuarie 2008 ora 7:35 p.m.