Doar un individ diabolic şi cu tupeu nelimitat putea să sucească minţile oamenilor în aşa hal, încât să convingă o parte a românilor să-şi rişte economiile de o viaţă la un dubios fond de investiţii. Asta a făcut escrocul Sorin Ovidiu Vântu, cu al său F.N.I..! Prin intoxicarea populaţiei cu reclame mincinoase, acesta a devenit suficient de convingător şi a reuşit să-i sărăcească pe naivi în folos propriu. Au profitat şi alţi „rechini", susţinători ai uriaşei escrocherii, ticăloşi care şi-au clădit averea pe suferinţa celor înşelaţi.

Imaginile difuzate de televiziunile de la noi surprind senzaţionalul dar pierd esenţialul. Telespectatorii au putut vedea mult căutatele "imagini şocante" cu o bandă jefuind un magazin părăsit. Concluzia, scrisă în josul ecranului: "Haos în Chile".

Ultimele alegeri pentru funcţia de Preşedinte al României au fost, de departe, cele mai spectaculoase de la răsturnarea regimului comunist şi până în prezent. Rar ne-a fost dat să mai vedem o asemenea mobilizare şi coalizare de forţe ostile fostului şi actualului Preşedinte, Traian Băsescu. S-au adunat - că adunături au fost! - de-a valma partide, sindicate, o.n.g.-uri şi trusturi de presă, toate şi toţi împotriva unui singur om. Mass-media nu mai prididea, de dimineaţa până noapte târziu, să arunce cu fel şi fel de acuzaţii, unele de-a dreptul absurde, în candidatul Traian Băsescu, ridicând, în paralel, osanale celorlalţi principali adversari ai Preşedintelui.

După ce a înglodat Sibiul în datorii prin împrumuturi nesăbuite, urmând ca sibienii să plătească aceşti bani şi în generaţiile următoare, iată că se doreşte şi ruinarea României cu acelaşi Klaus Iohannis la conducere, ca premier! Spre deosebire de primarii altor mari oraşe, acesta nu a solicitat bani de la Uniunea Europeană, pe proiecte de dezvoltare, pentru simplul motiv că acele fonduri ar fi fost monitorizate, fiind imposibil de furat din ele. În cazul împrumuturilor, satrapul oraşului şi clica sa au putut vârî adânc mâinile în banii pe care-i vor achita sibienii şi nepoţii lor, fără să le ceară nimeni socoteală.

Crin Antonescu vorbeşte de bun-simţ, la fel ca si austriecii care au pus labele pe Petrom. Asta-i culmea ipocriziei! Şi cei de la OMV - peştele mic care l-a înghiţit pe cel mare (Petrom)! - dar şi Dinu Patriciu, afaceristul veros din spatele lui Antonescu, au jefuit cu NESIMŢIRE petrolul românesc şi, din cauza acestor rechini plătim la benzinării şi în magazine, la preţuri occidentale, deşi avem salarii mai apropiate de Burkina Faso.

În Filosofia istoriei, Hegel observă că, „...în genere, o răsturnare a vieţii de stat este sancţionată oarecum prin opinia publică atunci cînd ea se repetă. Astfel, Napoleon s-a prăbuşit de două ori şi tot de două ori au fost alungaţi Bourbonii. Prin repetare, ceea ce la început părea numai întîmplător şi posibil devine o realitate şi este confirmat" (381). În vitriolata sa carte 18 Brumar al lui Ludovic Bonaparte, Karl Marx rezumă caustic acest pasaj şi relevă că Hegel atrage atenţia asupra faptului că „...marile evenimente istorice apar, ca să zicem, aşa de două ori. El a uitat să adauge: prima oară ca tragedie, a doua oară ca farsă". Ironia lui Marx se potriveşte, întrutotul, istoriei postdecembriste a Partidului Naţional Liberal, a cărui dispariţie implacabilă, definitivă, din istoria politică a ţării este simbolizată şi marcată de şefia lui Crin Antonescu-Vorbete.

Asistăm în ultima vreme la o adevărată ofensivă mediatică - ziare, posturi de radio, dar mai ales clipuri la diverse televiziuni - care vrea să ne convingă să ne aplecăm şi să culegem miliardele de dolari pe care vrea să ni le ofere o companie, desigur, mare prietenă a României. Pe numele ei Gold Corporation, nume binecunoscut nouă dintr-o bătălie mediatică de acum şase ani privind exploatarea reziduurilor din haldele miniere de la Roşia Montana - rentabilă mai ales pentru noi, cetăţenii României, ne asigurau căutătorii de aur de atunci. În acea vreme, dacă vă amintiţi, Academia României s-a ridicat împotriva acţiunii.

Scrieti comentariu (2 Comentarii)

“O femeie frumoasă şi un pom înflorit”, a fost răspunsul tatălui meu de pe patul de spital, cu cinci minute înainte de despărţire, la neghioaba mea întrebare despre ce îşi amintea atunci, la plecare.
Am uitat, luat de vreme şi de vremuri, dar acum, după aproape patru decenii, cînd aţa tuturor se tot strânge pe ţăruş, mă tot gîndesc: cu ce rămânem din viaţă?

O axiomă a polemicii relevă că, pentru a ne înţelege, trebuie să ne definim termenii. O facem şi noi: 1) „holocaust“ înseamnă, în cadrul cultului mozaic, ritualul „arderii de tot“; în propaganda antiholocau$tică, „holocau$t“ înseamnă, după Norman Finkelstein şi Noam Chomsky, holocash, adică „escrocheria holocaustului“;

Titlul articolului ar putea să-i facă pe unii să asemuiască apariţia unui partid cu lansarea pe piaţă a unei mărfi, conform curbei „vieţii de piaţă“ a produsului nou lansat. Această curbă are patru părţi distincte: ascensiunea, „podişul“, vârful şi descreşterea – aceasta determinată de uzura „morală“ a produsului, cauzată de apariţia altora mai bune sau măcar prezentate ca atare de publicitatea făcută prin politicile de marketing.