La Săcele, judeţul Braşov, aproape 50 de bătrâni şi-au găsit refugiu într-un azil. Unii aproape au dat în mintea copiilor, alţii sunt aproape paralizaţi, în timp ce alţii încearcă să fie demni, refuzând resemnarea. Ceea ce-i deosebeşte de alţi bătrâni uitaţi prin aziluri sunt condiţiile. Stau câte doi în camere văruite, bine amenajate, dotate cu televizor color, termopane la geamuri şi baie proprie. La fiecare etaj, din cele trei ale clădirii, se află o cameră de urgenţă pentru cei care au noaptea probleme, iar un dispensar complet amenajat se află la parter. În interiorul azilului a fost realizată o mică capelă unde atât ortodocşii, dar şi greco-catolicii merg în fiecare dimineaţă la slujbă. Nu lipseşte nici un club unde microbiştii înrăiţi comentează meciurile de fotbal. Şi asta pentru sume cuprinse între patru şi opt milioane de lei lunar, în funcţie de veniturile locatarilor. Iar problemele lor sunt bine înţelese de cei care-i tratează. Pentru că cel care a avut puterea de a realiza asemenea condiţii fără nici un leu din banii publici este medicul pensionar Teofil Mija. Fost deţinut politic, cu ani grei de temniţă roşie, pentru „vina” de a gândi altfel şi de a fi bun creştin... L-am reîntâlnit chiar în ziua în care împlinea „doar 85 de ani” cum singur se amuza.
Azil din fonduri germane, la calitate germană
Teofil Mija este preşedintele asociaţiei filantropice ,,Cristiana” din Braşov. Asociaţia cuprinde acum Căminul de Bătrâni, Cantina socială pentru săraci din Săcele şi un dispensar policlinic în Braşov. Domnul Mija consideră azilul locul unde poate avea grijă de bătrâni „ca de nişte copii, pentru că marele meu regret este că nu am avut niciodată copii”. Era la azil deşi îşi sărbătorea rotunda vârstă. A început să regrete faptul că niciodată nu a fost sprijinit de autorităţi. Ideea de a face un astfel de loc unde bătrânii să-şi poate trăi cu demnitate ultimii ani i-a venit atunci când, în 1992, a vizitat un azil de bătrâni din Germania. Impresionat de condiţiile de acolo, şi-a propus să facă ceva similar şi în România. În 1993 a început demersurile pentru a putea lua în chirie un imobil în Braşov. Din păcate CL Braşov nu l-a spijinit niciodată. A cerut un bloc părăsit în cartierul Noua, pe care l-au revendicat şi sindicaliştii. A mai solicitat să i se dea în administrare fostul cămin al activiştilor PCR de sub Tâmpa, dar l-a primit Poliţia. În cele din urmă Asociaţia „Cristiana” a primit o clădire în ruină, fără geamuri, uşi şi cu instalaţiile sanitare furate. Totuşi din 1998 până acum au fost investiţi acolo peste 120.000 de euro, majoritatea fondurilor fiind provenite din donaţii germane. ,,Mai greu a fost la început, spune doctorul Mija. După primele donaţii, familiile nemţeşti care ne-au ajutat m-au verificat la sânge ce am făcut cu banii. Dar după ce au văzut ce încercăm să realizăm aici, ne sprijină în mod constant. Mai ales o familie din nordul Germaniei, dar nu o să le spun numele pentru că ei fac donaţii mari în întreaga lume, dar nu-şi doresc publicitate”. Acum ajutoare vin şi din Olanda, Belgia, Franţa sau Irlanda de Nord.
Poveşti cu oameni singuri
Veteranul azilului este Eugen Man, de 95 de ani. Domnul Mija l-a găsit stând pe un scaun, cu o carte în mână. A fost director al Poştei Ardealului de Nord. În 1949 a fost arestat de comunişti şi ţinut cinci ani prin închisori fără să fie judecat. „Cel mai mult regretam că nu-i puteam vedea pe cei dragi. Fetiţa mea avea şase luni când am fost arestat” îşi aminteşte bătrânul Man. Soţia i-a murit acum 21 ani, iar el şi-a luat o parte din mobilă şi s-a dus la azil. Un alt caz asemănător este al Anei C. La cei aproape 40 de ani cât are fiul ei, acesta nu s-a angajat niciodată, decât cel mult ca zilier. Sătulă ca acesta să trăiască doar din pensia ei prin bodegi ordinare, femeia şi-a luat câteva lucruri şi s-a mutat şi ea la azil. Şi Ion B. a ajuns la azil după ce copilul pe care-l înfiase, cu sprijinul unor rude, a încercat să-i ia locuinţa. Soţia i-a rămas acasă, să fie îngrijită de noră. Totuşi el spune că aşa mâncare ca la azil nu găseşti decât la restaurantele scumpe. „Eu merg şapte zile din şapte la «Aro», dar mâncarea este la fel de bună, doar că este mai ieftină”, îl susţine şi inginerul pensionar Aurel Duţescu. Ana. C. este văduvă şi are scleroză multiplă în plăci. Povestea ei putea fi ceva mai optimistă. Băiatul ei, care a emigrat în Canada imediat după 1990, a reuşit să o ia cu el. Dar Ana nu s-a adaptat şi s-a întors în România, preferând să stea la azil. Bătrânii se întâlnesc seara la clubul din interiorul incintei, unde comentează politică sau filme. În timpul zilei cei care sunt încă în putere pleacă liniştiţi la plimbare prin oraş. Singura solicitare este aceea de a spune cu exactitate traseul, pentru a fi găsiţi dacă li se întâmplă ceva.
Zeci de săceleni mănâncă gratis la Asociaţia „Cristiana”
Locatarii azilului sunt deserviţi de un personal de 23 de persoane. Dar şi aceştia au poveştile lor aparte. „Eram 25, ne spune Mija. Dar, din păcate, medicul Gherghiţoiu Vasilica, om ce îmbina medicina tradiţională cu cea a sufletului, fiind călugăriţă, a fost lovită de o maşină şi acum de află în spital, iar o altă călugăriţă a plecat la un alt azil unde lucrurile sunt abia la început”. Acum de sănătatea bătrânilor au grijă mai mulţi medici ce vin voluntar, prin rotaţie, precum şi şase infirmiere. Medicamentele sunt asigurate prin sponsorizările făcute de Farmacom, Marifarm, Farmacia Codlea ori sunt aduse de câţiva oameni cu dare de mână din Braşov şi Hamburg. Nici cele trei bucătărese nu prea au timp liber, pentru că zilnic aproape alte cinzeci - şaizeci de persoane iau masa de prânz la cantina azilului. „Vin oameni săraci, fără nici un venit, pe care îi primim la recomandarea reprezentanţilor bisericilor din Săcele. În afară de ei alte 400 de familii, cu venituri foarte mici, beneficiază aici de consultanţă gratuită, iar pentru anumite prestaţii medicale plătesc jumătate din preţul oficial”, ne spune doctorul Mija. Apoi, chiar de ziua lui, roagă să scriem despre acest azil, care trăieşte prin lupta unor medicii şi cu sprijinul unor sponsori occidentali. Apoi pleacă pentru a merge la Aiud să se întâlnească cu alţi doi colegi de detenţie comunistă, pentru că „suntem singurii care am mai rămas în viaţă din închisoarea de acolo”.
Teofil Mija este preşedintele asociaţiei filantropice ,,Cristiana” din Braşov. Asociaţia cuprinde acum Căminul de Bătrâni, Cantina socială pentru săraci din Săcele şi un dispensar policlinic în Braşov. Domnul Mija consideră azilul locul unde poate avea grijă de bătrâni „ca de nişte copii, pentru că marele meu regret este că nu am avut niciodată copii”. Era la azil deşi îşi sărbătorea rotunda vârstă. A început să regrete faptul că niciodată nu a fost sprijinit de autorităţi. Ideea de a face un astfel de loc unde bătrânii să-şi poate trăi cu demnitate ultimii ani i-a venit atunci când, în 1992, a vizitat un azil de bătrâni din Germania. Impresionat de condiţiile de acolo, şi-a propus să facă ceva similar şi în România. În 1993 a început demersurile pentru a putea lua în chirie un imobil în Braşov. Din păcate CL Braşov nu l-a spijinit niciodată. A cerut un bloc părăsit în cartierul Noua, pe care l-au revendicat şi sindicaliştii. A mai solicitat să i se dea în administrare fostul cămin al activiştilor PCR de sub Tâmpa, dar l-a primit Poliţia. În cele din urmă Asociaţia „Cristiana” a primit o clădire în ruină, fără geamuri, uşi şi cu instalaţiile sanitare furate. Totuşi din 1998 până acum au fost investiţi acolo peste 120.000 de euro, majoritatea fondurilor fiind provenite din donaţii germane. ,,Mai greu a fost la început, spune doctorul Mija. După primele donaţii, familiile nemţeşti care ne-au ajutat m-au verificat la sânge ce am făcut cu banii. Dar după ce au văzut ce încercăm să realizăm aici, ne sprijină în mod constant. Mai ales o familie din nordul Germaniei, dar nu o să le spun numele pentru că ei fac donaţii mari în întreaga lume, dar nu-şi doresc publicitate”. Acum ajutoare vin şi din Olanda, Belgia, Franţa sau Irlanda de Nord.
Poveşti cu oameni singuri
Veteranul azilului este Eugen Man, de 95 de ani. Domnul Mija l-a găsit stând pe un scaun, cu o carte în mână. A fost director al Poştei Ardealului de Nord. În 1949 a fost arestat de comunişti şi ţinut cinci ani prin închisori fără să fie judecat. „Cel mai mult regretam că nu-i puteam vedea pe cei dragi. Fetiţa mea avea şase luni când am fost arestat” îşi aminteşte bătrânul Man. Soţia i-a murit acum 21 ani, iar el şi-a luat o parte din mobilă şi s-a dus la azil. Un alt caz asemănător este al Anei C. La cei aproape 40 de ani cât are fiul ei, acesta nu s-a angajat niciodată, decât cel mult ca zilier. Sătulă ca acesta să trăiască doar din pensia ei prin bodegi ordinare, femeia şi-a luat câteva lucruri şi s-a mutat şi ea la azil. Şi Ion B. a ajuns la azil după ce copilul pe care-l înfiase, cu sprijinul unor rude, a încercat să-i ia locuinţa. Soţia i-a rămas acasă, să fie îngrijită de noră. Totuşi el spune că aşa mâncare ca la azil nu găseşti decât la restaurantele scumpe. „Eu merg şapte zile din şapte la «Aro», dar mâncarea este la fel de bună, doar că este mai ieftină”, îl susţine şi inginerul pensionar Aurel Duţescu. Ana. C. este văduvă şi are scleroză multiplă în plăci. Povestea ei putea fi ceva mai optimistă. Băiatul ei, care a emigrat în Canada imediat după 1990, a reuşit să o ia cu el. Dar Ana nu s-a adaptat şi s-a întors în România, preferând să stea la azil. Bătrânii se întâlnesc seara la clubul din interiorul incintei, unde comentează politică sau filme. În timpul zilei cei care sunt încă în putere pleacă liniştiţi la plimbare prin oraş. Singura solicitare este aceea de a spune cu exactitate traseul, pentru a fi găsiţi dacă li se întâmplă ceva.
Zeci de săceleni mănâncă gratis la Asociaţia „Cristiana”
Locatarii azilului sunt deserviţi de un personal de 23 de persoane. Dar şi aceştia au poveştile lor aparte. „Eram 25, ne spune Mija. Dar, din păcate, medicul Gherghiţoiu Vasilica, om ce îmbina medicina tradiţională cu cea a sufletului, fiind călugăriţă, a fost lovită de o maşină şi acum de află în spital, iar o altă călugăriţă a plecat la un alt azil unde lucrurile sunt abia la început”. Acum de sănătatea bătrânilor au grijă mai mulţi medici ce vin voluntar, prin rotaţie, precum şi şase infirmiere. Medicamentele sunt asigurate prin sponsorizările făcute de Farmacom, Marifarm, Farmacia Codlea ori sunt aduse de câţiva oameni cu dare de mână din Braşov şi Hamburg. Nici cele trei bucătărese nu prea au timp liber, pentru că zilnic aproape alte cinzeci - şaizeci de persoane iau masa de prânz la cantina azilului. „Vin oameni săraci, fără nici un venit, pe care îi primim la recomandarea reprezentanţilor bisericilor din Săcele. În afară de ei alte 400 de familii, cu venituri foarte mici, beneficiază aici de consultanţă gratuită, iar pentru anumite prestaţii medicale plătesc jumătate din preţul oficial”, ne spune doctorul Mija. Apoi, chiar de ziua lui, roagă să scriem despre acest azil, care trăieşte prin lupta unor medicii şi cu sprijinul unor sponsori occidentali. Apoi pleacă pentru a merge la Aiud să se întâlnească cu alţi doi colegi de detenţie comunistă, pentru că „suntem singurii care am mai rămas în viaţă din închisoarea de acolo”.
Ştefan-Teodor VACARENCO
Free-Lancer UZP
Free-Lancer UZP
Galerie foto:
| Comments |
|
|
||||||||
|
||||||||
Powered by !JoomlaComment 4.0alpha3
